0
Cosul tau este gol!

Pentru a fi deținătorul unui stil de viață sănătos este absolut necesară o alimentație echilibrată, minimizând consumul de grăsimi saturate, produse făinoase și alimente procesate. Acestea trebuie înlocuite cu produse naturale, fructele și legumele fiind principala sursă de vitamine pentru organism. Iar pentru a vă ține de o astfel de „dietă”, trebuie să faceți din această recomandare un obicei din viața de zi cu zi. Așadar, trebuie să vă concentrați în principal pe două aspecte: dieta sănătoasă și exercițiile fizice.

Un stil de viață sănătos implică următoarele caracteristici:

  1. Includerea în alimentație a cinci porții zilnice de fructe și legume

Fructele și legumele favorizează o bună funcționare a sistemului digestiv, contribuind la purificarea organismului și la furnizarea de fibre vegetale solubile și de vitamine antioxidante naturale. Asigurând un aport optim de fibre, vitamine, minerale și alte elemente protectoare, medicii recomandă minim 5 fructe și legume pe zi. Atunci când nu reușiți să acoperiți porția de vitamine cu ajutorul fructelor și legumelor, puteți opta pentru suplimente alimentare care pot susține organismul să se mențină constant la același nivel al energiei.

  1. Consumul zilnic de cereale și amidon

Alimentele bogate in amidon sunt principala sursă de carbohidrați dintr-o dietă echilibrată, contribuind la furnizarea de glucoză celulelor. În categoria alimentelor bogate în amidon se regăsesc cerealele integrale și orezul, care au efect de energizare, furnizând totodată proteine, fibre și complexul de vitamine B.

Încercați să reduceți proteinele animale în favoarea cerealelor și a amidonului, cerealele fiind bogate în fier, calciu, acid folic și vitamine. O dietă bazată pe o mare varietate de alimente vegetale scade riscul de boli cronice grave!

  1. Consumul de pește albastru de două ori pe săptămână

Somonul, tonul sau păstrăvul sunt câteva exemple care oferă o cantitate mare de vitamine și minerale, cu rol în protejarea inimii și nu numai. De asemenea, unele dintre cele mai benefice specii de pești albaștri sunt macroul și sardinele, fiind renumiți pentru furnizarea de Omega 3.

  1. Includerea în rutină a exercițiilor fizice

Exercițiile fizice zilnice facilitează circulația venoasă a picioarelor, evitând varicele, retenția de lichide etc. și reduce rigiditatea apărută de-a lungul anilor. Totodată, activarea sistemului circulator și îmbunătățirea fluxului sanguin reduce nivelul tensiunii arteriale și crește colesterolul, lucru care scade în general posibilitatea unor probleme cardiovasculare. De asemenea, stânjeneala, oboseala și limitările fizice sunt reduse!